28 august 2014

Cu talentu’ peste ochi



-Ce faci pe-aici? Urcă!
-Nu, lasă, lasă!
-Urcă! Hai, unde vrei să te las?
-Nu vreau nimic. Vreau să mă lași aici și în pace...
-Hai, mă! Da’ ești cătrănit rău. Ești negru la față…și-așa ești tu urît, acuma ești și negru. Ce-ai pățit? Hai, urcă!
-Nu urc. Eu tre’ să stau aici.
-Urcă măcar puțin să-mi spui ce ai. Ești nebun?  E unșpe noaptea. Cum să nu mă gîndesc c-ai luat-o razna?
-Uuuuhhh, m-a lăsat! M-a lăsat, m-a lăsat și sufăr din fiecare celulă. Plîng și sufăr.
-Și-acuma? Ce faci? Suferi, așa, pe stradă, noaptea?
-Stau să văd cînd se-aprinde lumina în camera ei. Sufletul mi-e greu, că sufăr. Stau sub geamul ei și-i scriu poezii în gînd.
-Păi, tu nu ești poet și n-ai să fii niciodată.
-Nu începe iar. Eu am fost publicat mai înainte de toți proștii. Lasă-mă acum să sufăr!
-Vezi că nu ești poet? Privește cu atenție la marele poet național! La statuia din centru. Ai văzut? Suferă? El e înfășurat în mantia-i și privește detașat deasupra capetelor muritorilor. Îl doare-n muză și nici acolo. Stă aia împrăștiată, cocoțată pe el, goală și pe cald și pe frig. Mai vin ăia de-i fură mîna, o mîzgălesc peste tot și el stă sfinx, drept în fața tuturor. Ăsta-i poetul adevărat. La el vin toți cu flori și i le așează la picioare. Și, totuși, ar trebui mai mult...Da’ ce știe muritorul de nemurire?
-Ea o să rămînă nemuritoarea mea, muza și suferința eternă prin poemele mele ce vor urma. Uite, nici acuma n-a ajuns acasă! Sufăr mai rău ca un cîine în lanț. Sufăr ca o haită de cîini înlănțuită. Nu mai pot să fac nimic, nimic…urlu!
-Urlă, dacă ai vrut poetă…
-Talentată, te rog! Are talent. Eu am descoperit-o!
-Talentată, da! Are talent. Da’ ce-ai văzut la ea? Că doar am văzut-o amîndoi deodată și nu ne-a plăcut. Tu ai stat și-ai trăncănit în continuare cu ea… Acum, vezi bine, ți-a dat cu talentu’ peste ochi. Ai îmbătrînit și nu ai învățat nimic de la viață. Pe poete nu pui inima și sufletul, pui doar mîna sau, mă rog, ce mai poți pune la vîrsta asta…
-Unde ți-e poezia de altădată? Unde-i poezia noastră împărțită între doi prieteni?
-Ce am împărțit doar poezia? Ehhheee, o mai ții minte pe-aia? Care venea la mine-o zi și la tine-a doua zi? Cum o chema?
-Nu mă interesează!
-Ei, nu te interesează. Fii atent, nu mai știu cum o cheamă! Stătea mai în sus pe Războieni, da, da, la numărul optzecișiceva.
-Hahahahaaa, nu mai știi cum o cheamă, dar știi unde stă!
-A, acuma rîzi și nu mai suferi? Să-ți fie învățătură de-acum încolo. Nu te mai încurca cu vreo poetă.
-Ea nu-i numai poetă. E mai mult.
-E femeie. Ce poate fi mai mult? Se ia o femeie, de preferat o fată, și se face o poetă din ea. Și doar de aici poate începe poezia ta. Ți-am spus că nu ești poet și n-ai să fii niciodată. O faci să creadă că scrie bine, dar că mai trebuie lucrat. Faceți lecturi pe înserat. O pui să scrie. Îi corectezi, îi mai scrii și tu texte, o scoți în lume, dar nu pe banii tăi, festivaluri, concursuri, chestii culturale și-ai făcut o poetă care-ți va fi credincioasă pînă te plictisești tu. Ce dracu’?
-Uite vine o patrulă!
-Urîți mi-au fost milițienii toată viața mea.
-Uite ce tupeu, ne mai bat și-n geam.
-Bună seara!
-Bună seara!
-Trăiți!
-Știți că staționați pe un loc interzis? Care ar fi motivul pentru care staționați pe un loc interzis?
-Păi, noi, noi sîntem scriitori.
-Da, sîntem scriitori și ne-a prins inspirația împreună în această mașină și am tras frumos pe dreapta și acuma ne spunem ideile unul altuia. Așa fac scriitorii.
-Da’ nu ne cunoaștem cumva? Dacă nu ne cunoaștem, poate ne cunoaștem cu șeful dumitale, că noi facem ceva pentru cultura locală, o sprijinim de-o viață.
-Scrieți? Citiți?
-Vreți să facem bancuri?
-Aaa, nuu, mă gîndeam că poate mai citiți ce scriem noi pe la revistele de cultură. Doar asta. Haideți să vă dau niște exemplare de revistă. Am aici în spate. Dă și tu niște exemplare domnului!
-N-am la mine.
-Dă, mă, nu fi jidan, că știu că ai mereu în geanta aia revista ta de rahat!
-Bine, două, am.
-Poftiți, două de la mine și două de la domnul. Mai dați și dumneavoastră prin secție, poate mai citește cineva. Vedeți? Așa se sprijină cultura, din om în om.
- Bună seara!
-Bună seara! Și ar fi bine altădată să evitați inspirația în locurile nepermise!
-Trăiți! Numai bine!


                                                                          Simona Toma