25 ianuarie 2015

poem cu motto pentru aglaya



cînd murim
ne întoarcem de unde am plecat
adică
în burta mamei


este o bubă
ce trebuie scoasă
zise mama mamei mele
învîrtind mămăliga așa
cum o învățase mama ei
văzînd că n-o fierbe destul

fiica ei
mama mea
zvîcnește pe masă
în analizele medicale
e mică și aș spune doar
că e de-o seamă cu mine
sau tot la fel
vreo soră mai mică
așa că
cine mai e tata
cel cu ochelarii cu dioptrii potrivite
la taraba din piață
care mîngîie cu degetul umed
rîndurile din paginile aurii

spitalul universitar, spitalul colentina, insitutul
oncologic, clinica radiologică

mama mamei mele
nu rîde niciodată
a învățat să nu rîdă
cînd a fost tunsă
în pușcărie
mîna ei dreaptă
stă sigură pe cuțit
și cuțitul taie
adînc
găina galbenă
pînă la mai
(așa i se spune ficatului acolo unde ea s-a născut)
îmi arată fierea
ca o bubă
ce trebuie scoasă
că dacă nu ești atent se sparge
și toată carnea se amărăște
nu mai e bună de nimic

mîncăm rasol de găină în aburi de pene opărite

mama mamei mele
își privește copila cum se întoarce pe dos
și seamănă
din ce în ce mai mult a cocon
eu aștept ca tata să mă ia în brațe
hopa sus și
să mergem
pa
pa

Simona Toma